• „Din tot cursul procesului” nu este o formulă, ci un standard de efectivitate

Constituția garantează dreptul la apărare și prevede expres că „în tot cursul procesului” părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. Această formulare, prin amploarea ei, acoperă tocmai fazele inițiale, unde se produc frecvent efecte ireversibile (declarații, măsuri preventive, administrare de probe, fixarea cadrului procesual).

Codul de procedură penală transformă această garanție constituțională într-o obligație procedurală a organelor judiciare: acestea au obligația să asigure exercitarea „deplină și efectivă” a dreptului la apărare „în tot cursul procesului penal”, iar suspectul/inculpatul are dreptul de a avea avocat ales și, în cazurile de asistență obligatorie, de a i se desemna avocat din oficiu. În plus, renunțarea la avocat (neexercitarea dreptului de a fi asistat de avocat ales) trebuie să fie voluntară și neechivocă, iar organul judiciar are obligații de informare asupra conținutului dreptului și a consecințelor neexercitării lui.

Din această arhitectură rezultă o teză practică: rolul avocatului în faza inițială nu este doar „să te reprezinte”, ci să se asigure că exercițiul dreptului la apărare este real, nu doar formal, în momentul în care se iau primele decizii și se produc primele acte cu încărcătură probatorie. 

  • În penal, cele mai „costisitoare” greșeli se produc la primul contact cu organul judiciar

În procedura penală, faza inițială este momentul în care suspectul/inculpatul este informat asupra faptei și încadrării juridice și înainte de a fi ascultat trebuie să i se pună în vedere dreptul de a nu da nicio declarație. Declarațiile pot fi utilizate ca mijloc de probă. Avocatul, prezent de la început, funcționează ca filtru de legalitate și strategie: verifică dacă informarea este completă, dacă actul se desfășoară cu respectarea garanțiilor procedurale și dacă opțiunea clientului de a declara sau de a tăcea este una conștientă și corect calibrată procedural.

Importanța nu e doar teoretică. ICCJ a reținut, într-o cauză penală, că nulitatea absolută generată de lipsa dezbaterilor și încălcarea dreptului la apărare nu poate fi „acoperită” ulterior prin depunerea de concluzii scrise, iar instanțele trebuie să vegheze efectiv la modul în care apărătorul își îndeplinește sarcinile, făcând trimitere inclusiv la standardul CEDO din Artico c. Italia.

Consecința practică este clară: dacă dreptul la apărare este vulnerabilizat în debut (prin lipsa asistenței atunci când ea e obligatorie sau prin derapaje procedurale care afectează efectivitatea apărării), remediile ulterioare pot fi limitate sau pot veni prea târziu pentru a neutraliza efectele probatorii deja produse.

  • În penal, „faza inițială” este și momentul în care se fixează (sau se pierde) agenda excepțiilor

Codul de procedură penală conține reguli care, în anumite momente procesuale, restrâng posibilitatea de a invoca ulterior cereri/excepții, cu excepția cazurilor de nulitate absolută. De exemplu, în contestația împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară, regula este că nu pot fi invocate alte cereri sau excepții decât cele invocate anterior, cu excepția nulităților absolute. Tradus practic: dacă nu există avocat de timpuriu care să „mapeze” problemele de legalitate și să le ridice în fereastra procedurală corectă, se poate ajunge la pierderea unor apărări utile (care nu ating pragul nulității absolute).

Acesta este un motiv structural pentru care avocatul devine critic „de la început”: nu doar pentru a reacționa, ci pentru a seta calendarul procedural al apărării.

  • În civil (și contencios), faza inițială e critică pentru validitatea procesului: forma greșită poate anula fondul

Chiar în afara penalului, faza inițială este, în practică, zona cu risc maxim de „accidente procedurale” care pot bloca judecata pe fond (nulități, lipsa dovezii calității de reprezentant, cereri neregulate). Jurisprudența ICCJ ilustrează direct această vulnerabilitate: într-o cauză în care cererea de chemare în judecată a fost semnată de avocat, dar fără împuternicire depusă în prealabil (problemă de reprezentare) și fără complinirea cerințelor în termenul acordat, s-a ajuns la sancțiunea anulării acțiunii (raționamentul fiind construit pe rigorile actelor de procedură și pe obligația complinirii lipsurilor).

Aici rolul avocatului „din faza inițială” este unul de management procedural: să asigure că procesul pornește valid, cu o cerere corect construită (obiect, temei, capete, probe), cu reprezentarea dovedită și cu toate condițiile de procedură îndeplinite astfel încât litigiul să ajungă la dezlegarea pe fond, nu la eșec din motive formale.

  • Concluzie: valoarea avocatului devreme este reducerea riscului de „irreversibil”

Din textele legale și din jurisprudență rezultă că faza inițială este momentul în care: drepturile trebuie aduse la cunoștință în mod efectiv, opțiunile procesuale trebuie exercitate informat (inclusiv privind avocatul), se produc acte cu impact probator și se deschid (sau se închid) ferestre pentru excepții. În penal, miza este protejarea efectivă a dreptului la apărare și evitarea actelor/probelor generate într-un cadru viciat; în civil, miza este să nu pierzi procesul înainte să înceapă, printr-un eșec de procedură sau reprezentare. .