„Infracțiune informatică” este o etichetă pentru fapte penale diferite, prevăzute în principal de Codul penal. Încadrarea depinde de ce s-a făcut în concret: accesarea fără drept a unui sistem, modificarea datelor, perturbarea funcționării, obținerea unui folos prin manipularea datelor sau folosirea frauduloasă a unui instrument de plată. O înșelăciune comisă online nu devine automat fraudă informatică.

Ce fapte pot intra în această categorie

Codul penal reglementează, între altele, accesul ilegal la un sistem informatic (art. 360), interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice (art. 361), alterarea integrității datelor (art. 362), perturbarea funcționării sistemelor (art. 363), transferul neautorizat de date (art. 364) și anumite operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice (art. 365). Fiecare infracțiune are propriile elemente și cerințe; simpla folosire a unui computer sau a internetului nu este suficientă.

Alte încadrări relevante pot fi falsul informatic (art. 325), frauda informatică (art. 249) și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos (art. 250). De exemplu, frauda informatică privește intervenții asupra datelor ori funcționării unui sistem în scopul obținerii unui folos material și cu producerea unei pagube, potrivit condițiilor textului legal. Falsul informatic presupune, între altele, introducerea, modificarea sau ștergerea fără drept a datelor, cu rezultatul și scopul prevăzute de art. 325.

Dacă victima a fost convinsă să trimită bani printr-un anunț fals ori printr-o poveste înșelătoare, faptele pot ridica probleme de înșelăciune sau alte infracțiuni. Dacă au existat și intervenții asupra sistemului ori datelor, pot deveni relevante și alte norme. Încadrarea se face după actele concrete, intenție, urmări și probe, nu doar după faptul că incidentul s-a petrecut online.

Ce probe digitale pot conta

În funcție de acuzație, pot fi relevante mesajele și e-mailurile în forma disponibilă, extrasele de cont, datele tranzacțiilor, istoricul de conectare, jurnalele serverelor, metadatele fișierelor, copiile de siguranță și evidențele furnizorilor. Păstrează materialele originale și notează când și de unde au fost obținute. Capturile de ecran pot ajuta la documentarea contextului, dar nu înlocuiesc întotdeauna datele originale sau alte probe.

Într-o investigație, concluziile tehnice trebuie legate de acuzație: ce sistem a fost accesat, ce date au fost modificate ori transferate, cine ar fi efectuat operațiunea și cum se stabilește legătura cu prejudiciul. O adresă IP, un cont folosit sau prezența unui fișier pe un dispozitiv nu demonstrează singure toate aceste împrejurări. Interpretarea depinde de datele disponibile și de explicațiile tehnice.

Percheziția informatică și obținerea datelor

Art. 168 Cod procedură penală reglementează percheziția unui sistem informatic sau suport de stocare și cere folosirea unor mijloace și proceduri adecvate pentru protejarea integrității informațiilor. În cursul urmăririi penale, măsura se dispune de judecătorul de drepturi și libertăți la cererea procurorului, în condițiile articolului; în cursul judecății, o poate dispune instanța. Procesul-verbal trebuie să consemneze operațiunile relevante. Codul reglementează distinct și predarea unor obiecte, înscrisuri ori date informatice (art. 170).

O apărare poate verifica mandatul și limitele lui, sistemul și datele vizate, persoanele care au efectuat operațiunea, procesul-verbal, copiile realizate și felul în care au fost păstrate și analizate datele. Un hash poate fi util pentru verificarea identității unei copii digitale, dar Codul nu transformă orice lipsă a unui anumit instrument tehnic într-o concluzie automată despre admisibilitatea probei.

Potrivit art. 102 Cod procedură penală, probele obținute nelegal nu pot fi folosite, iar nulitatea actului prin care a fost dispusă, autorizată sau administrată o probă poate atrage excluderea ei. Asta nu înseamnă că orice neconcordanță tehnică duce automat la excludere: trebuie analizate neregula, dispoziția legală încălcată și efectul asupra probei, în cadrul procesual aplicabil.

Ce pot face persoana vătămată și compania

Documentează incidentul fără să modifici inutil dispozitivele sau fișierele relevante: păstrează mesaje, date de tranzacție, alerte și informațiile de acces disponibile. Pentru o organizație, implică echipa de securitate IT și personalul juridic, limitează accesul neautorizat la sisteme și păstrează jurnalele care riscă să fie suprascrise. Dacă dispozitivele ar putea deveni probe, coordonează conservarea lor cu un specialist și cu avocatul. Sesizarea organelor judiciare și măsurile tehnice se aleg în funcție de incident și de riscurile pentru date și activitate.

Repere pentru apărare

  • cere să fie descrise precis acțiunile imputate și datele care susțin fiecare element al infracțiunii;
  • verifică dacă accesul era autorizat și care erau limitele concrete ale autorizării;
  • analizează sursa, integritatea, contextul și interpretarea probelor digitale;
  • compară prejudiciul invocat cu traseul tranzacțiilor și cu operațiunile informatice dovedite;
  • verifică legalitatea măsurilor de obținere a probelor și cere o expertiză când este relevantă;
  • discută separat încadrarea juridică a accesului, manipulării datelor, fraudei și eventualei înșelăciuni.

Probe păstrate de furnizori din alte state

Unele date pot fi păstrate de furnizori care operează transfrontalier. Regulamentul (UE) 2023/1543 privind ordinele europene de divulgare și de păstrare a probelor electronice în procedurile penale se aplică din 18 august 2026. Mecanismul european are condiții și autorități competente proprii; nu înlocuiește regulile interne privind autorizarea și administrarea probelor.

Surse oficiale

Material informativ, nu consultanță juridică individuală. Încadrarea și strategia depind de actele dosarului, de natura datelor și de forma actuală a legii.