În urmărirea penală, începerea cercetărilor cu privire la o faptă nu înseamnă automat că o persoană a devenit suspect. Legea distinge între urmărirea penală in rem, desfășurată cu privire la faptă, continuarea urmăririi față de o persoană și procedura separată de confirmare a renunțării la urmărire.
Începerea urmăririi penale in rem
Potrivit art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi cu privire la faptă dacă sesizarea îndeplinește condițiile legale și nu există un caz care împiedică exercitarea acțiunii penale. Ordonanța trebuie să cuprindă elementele cerute de art. 286 alin. (2), inclusiv fapta, încadrarea juridică și motivele de fapt și de drept. La această etapă, persoana menționată în sesizare nu dobândește doar din acest motiv calitatea de suspect.
Când devine o persoană suspect?
Dacă datele și probele indică o bănuială rezonabilă că o persoană a săvârșit fapta, urmărirea penală se continuă față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect, potrivit art. 305 alin. (3). Dacă măsura este dispusă de organul de cercetare penală, aceasta trebuie supusă confirmării procurorului care supraveghează cauza în termen de 3 zile, împreună cu dosarul. Procurorul poate dispune măsura prin propria ordonanță; regula confirmării privește măsura dispusă de organul de cercetare penală.
Înainte de prima audiere, suspectului trebuie să i se aducă la cunoștință calitatea, fapta, încadrarea juridică și drepturile procesuale, conform art. 307. O verificare utilă privește momentul în care persoana a primit informarea și accesul efectiv la apărare, raportat la actele efectuate în dosar.
Ce înseamnă confirmarea renunțării la urmărire?
Renunțarea la urmărirea penală este o soluție distinctă, pe care procurorul o poate dispune în condițiile art. 318, pentru infracțiunile prevăzute de lege și când apreciază că nu există interes public în continuarea urmăririi. Ordonanța este verificată ierarhic, comunicată persoanelor prevăzute de lege și trimisă judecătorului de cameră preliminară spre confirmare în termen de 10 zile. Judecătorul analizează legalitatea și temeinicia soluției, cu citarea persoanelor prevăzute de lege și participarea procurorului; absența celor legal citați nu împiedică judecarea.
Dacă judecătorul respinge confirmarea, poate desființa soluția și trimite cauza la procuror pentru începerea ori completarea urmăririi penale sau, în condițiile legii, poate dispune clasarea. Așadar, termenul de 10 zile privește trimiterea ordonanței către judecător; nu este termenul în care judecătorul trebuie să confirme soluția.
Orice neregulă anulează actele?
Nu. Consecința unei nereguli depinde de dispoziția încălcată și de efectul asupra drepturilor procesuale. Nulitatea absolută este limitată la cazurile prevăzute de art. 281; pentru alte încălcări, art. 282 cere, în principiu, o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului. De aceea, verificarea trebuie făcută pentru fiecare ordonanță și act, ținând cont de cine l-a emis, motivare, comunicare, confirmarea cerută de lege și efectele concrete în dosar.
Informațiile sunt generale. Actele și termenele aplicabile trebuie verificate în raport cu dosarul concret și forma legii în vigoare la data procedurii.
