Recuperarea unei creanțe nu presupune întotdeauna un proces de drept comun, dar notificarea singură nu garantează plata și, de regulă, nu este titlu executoriu. Strategia depinde de documentele care dovedesc datoria, scadență, apărările debitorului și termenul de prescripție.
Începe cu verificarea creanței
Adună contractul și anexele, comenzile, facturile, dovezile livrării ori prestării, situațiile de cont și comunicările privind recunoașterea sau contestarea datoriei. Verifică cine este creditorul și debitorul, suma exactă, scadența, dobânzile sau penalitățile și eventualele plăți parțiale. O factură emisă unilateral nu dovedește întotdeauna singură existența și întinderea obligației; contează relația contractuală și probele întregi.
Când poate fi potrivită ordonanța de plată
Procedura specială se aplică, în principiu, creanțelor certe, lichide și exigibile care constau în plata unei sume de bani și rezultă dintr-un contract dovedit printr-un înscris ori dintr-un alt înscris admis de lege. Creditorul trebuie să urmeze somația prealabilă prevăzută de Codul de procedură civilă, cu termenul legal de 15 zile, și să păstreze dovada comunicării. Creanțele înscrise la masa credală într-o procedură de insolvență sunt excluse din această procedură.
Ordonanța de plată poate fi mai simplă decât o acțiune de drept comun, dar nu garantează admiterea cererii. Dacă datoria este serios contestată ori soluționarea cere administrarea unor probe complexe, instanța poate respinge cererea specială, iar creditorul poate formula acțiune de drept comun. Instanța ascultă apărările debitorului și examinează înscrisurile.
Când poți trece la executare silită
Notificarea sau factura nu permit, prin ele însele, poprirea ori urmărirea bunurilor. Pentru executare este necesar un titlu executoriu, cum ar fi o hotărâre executorie, ordonanța de plată devenită executorie sau un înscris căruia legea îi recunoaște acest caracter. Executarea se cere prin executor judecătoresc, cu respectarea procedurii și a termenelor.
Nu amâna verificarea prescripției
Termenul general de prescripție este de 3 ani dacă legea nu stabilește un alt termen. Momentul de început și eventualele cauze de suspendare sau întrerupere depind de natura creanței și de istoricul ei. O punere în întârziere poate întrerupe prescripția numai dacă este urmată de chemarea în judecată în termen de 6 luni. Prescripția nu se aplică din oficiu de instanță; debitorul trebuie să o invoce în condițiile legii.
Pași practici
- Verifică actele, scadența, plățile parțiale și eventualele obiecții;
- trimite o somație conformă legii și păstrează dovada comunicării;
- alege între ordonanța de plată și acțiunea de drept comun în funcție de probe și apărări;
- după obținerea unui titlu executoriu, analizează executarea prin executor judecătoresc.
Înainte să trimiți somația, verifică valoarea totală, dobânzile și termenele, mai ales dacă datoria este veche ori debitorul se află în insolvență. Pentru asistență în recuperarea creanțelor, vezi pagina de servicii pentru litigii comerciale.
Texte oficiale: Codul de procedură civilă, art. 1014 și următoarele și Codul civil, dispozițiile despre prescripție.
Informații generale, nu consultanță juridică pentru o creanță individuală. Condițiile și termenele depind de documentele și istoricul creanței.
