Concediul de odihnă neefectuat nu se plătește, de regulă, cât timp contractul individual de muncă este în derulare. Codul muncii permite compensarea în bani numai la încetarea contractului. La plecare, angajatorul trebuie să stabilească zilele rămase și să achite indemnizația aferentă, cu respectarea regulilor aplicabile situației concrete.

O întrebare frecventă este dacă zilele nefolosite dispar după 18 luni sau dacă mai pot fi plătite la încetarea contractului. Răspunsul depinde de motivul pentru care concediul nu a fost efectuat, de posibilitatea reală de a-l lua și de evidențele angajatorului. Termenul de 18 luni pentru acordarea concediului și termenul de prescripție de 3 ani pentru o acțiune în instanță au funcții diferite.

Când se plătește concediul de odihnă neefectuat?

Potrivit art. 146 alin. (3) din Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai la încetarea contractului individual de muncă. Cât timp raportul de muncă continuă, regula este efectuarea concediului în natură: zile libere plătite, nu o sumă în locul lor.

Prin urmare, compensarea poate deveni relevantă la demisie, concediere, acordul părților, expirarea unui contract pe durată determinată sau o altă încetare a contractului. Contează existența unui sold de zile cuvenite și neefectuate, nu motivul încetării în sine. Angajatorul trebuie să calculeze soldul pe baza perioadei lucrate, a contractului și a evidenței concediilor efectuate.

Ce înseamnă termenul de 18 luni?

Dacă salariatul nu a putut efectua integral sau parțial concediul într-un an calendaristic, din motive justificate, art. 146 alin. (2) obligă angajatorul să acorde zilele restante, cu acordul salariatului, într-o perioadă de 18 luni care începe în anul următor celui în care s-a născut dreptul. Această regulă urmărește efectuarea concediului, nu plata lui în timpul contractului.

Expirarea celor 18 luni nu înseamnă automat că orice drept la compensare dispare. În Decizia nr. 40/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 665 din 11 august 2026, Înalta Curte a clarificat legătura dintre perioada de reportare și termenul de prescripție. Pentru zilele mai vechi, trebuie analizat dacă angajatorul i-a oferit salariatului în mod efectiv posibilitatea să își exercite dreptul, l-a informat și a făcut demersuri pentru ca zilele restante să poată fi luate. Dacă o asemenea posibilitate reală a existat, iar salariatul a ales să nu efectueze concediul, soluția poate fi diferită față de situația în care angajatorul a împiedicat sau a omis să asigure exercitarea dreptului.

Așadar, nu este corect să se presupună că toate zilele mai vechi de 18 luni se pierd automat sau, invers, că toate se plătesc automat la plecare. Contează împrejurările fiecărui an și documentele privind programarea, informarea și efectuarea concediului.

Termenul de prescripție de 3 ani: când începe?

Termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii privește cererile pentru drepturi salariale și alte drepturi bănești care decurg din raportul de muncă. În cazul compensării concediului neefectuat, Înalta Curte a stabilit prin Decizia nr. 40/2026 că termenul se raportează la încetarea raportului de muncă, momentul de la care compensarea poate fi cerută în bani.

Acest termen de prescripție nu trebuie confundat cu perioada de 18 luni în care concediul restant trebuie acordat. Nici nu soluționează, de unul singur, întrebarea dacă zilele vechi mai există în sold: pentru aceasta se verifică și dacă salariatul a avut o șansă reală și informată să efectueze concediul.

Cum se stabilește numărul de zile rămase?

Verifică, pentru fiecare an relevant:

  • numărul de zile de concediu prevăzut în contractul individual și în regulile aplicabile;
  • perioada lucrată și eventualele perioade care se consideră activitate potrivit legii;
  • zilele efectuate, programările și cererile aprobate sau refuzate;
  • informările angajatorului privind zilele restante și posibilitatea de a le lua în perioada de reportare;
  • soldul de concediu consemnat în evidențele de personal la data încetării.

Codul muncii stabilește un minim de 20 de zile lucrătoare de concediu anual, iar durata concretă se stabilește prin contract și prin regulile aplicabile. Pentru un an incomplet, contract part-time sau situații de suspendare, nu aplica automat o formulă generică fără să verifici perioada și actele relevante.

Ce documente să ceri la încetarea contractului?

Cere în scris un calcul al soldului de concediu la data încetării și modalitatea de calcul a sumei compensatorii. Păstrează contractul și actele adiționale, cererile și aprobările de concediu, programările, fluturașii de salariu și documentele privind încetarea contractului. Dacă evidența angajatorului diferă de documentele tale, solicită corectarea soldului și un răspuns scris.

Într-un litigiu de muncă, documentele despre programarea și efectuarea concediului sunt importante. Codul muncii reglementează și sarcina probei în conflictele de muncă; păstrează copii ale înscrisurilor și cere la timp documentele relevante.

Regulă specială pentru personalul unor instituții publice în 2026

Art. XVIII alin. (9) din Legea nr. 141/2025 prevede o regulă specială pentru personalul instituțiilor și autorităților publice: la încetarea raportului de muncă sau de serviciu în anul 2026 nu se acordă compensare în bani pentru concediile neefectuate aferente anului 2026. Textul privește categoria de personal și anul de concediu precizate de lege; nu trebuie extins automat la salariații din mediul privat sau la toate zilele reportate din ani anteriori. Pentru funcții ori instituții cu regim special, verifică norma aplicabilă exact raportului tău de muncă sau de serviciu.

Pe scurt

  • Concediul neefectuat se compensează în bani numai la încetarea contractului individual de muncă, ca regulă generală.
  • Perioada de 18 luni privește posibilitatea de a efectua zilele reportate; nu este același lucru cu prescripția acțiunii.
  • Pentru zilele vechi, analiza depinde de posibilitatea reală oferită salariatului de a lua concediul și de dovezile disponibile.
  • Termenul de 3 ani pentru cererea bănească începe, potrivit Deciziei ÎCCJ nr. 40/2026, de la încetarea raportului de muncă.
  • În sectorul public există o regulă specială în 2026 pentru zilele aferente acestui an.

Informații generale, raportate la legislația verificată la 1 noiembrie 2026. Calculul concret depinde de contract, evidența concediilor și situația raportului de muncă.

Surse oficiale