Într-o procedură de insolvență, anumite acte făcute de debitor înainte de deschiderea procedurii pot fi contestate dacă au prejudiciat creditorii ori intră într-una dintre categoriile expres prevăzute de lege. Regimul special este în art. 117–122 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. Nu orice tranzacție din perioada anterioară insolvenței este frauduloasă și nici simpla apropiere de deschiderea procedurii nu duce automat la anulare.
Ce acte pot fi atacate
Art. 117 permite atacarea actelor sau operațiunilor frauduloase în dauna creditorilor încheiate în cei doi ani anteriori deschiderii procedurii. Legea enumeră și ipoteze determinate, cu perioade diferite, între care:
- transferuri cu titlu gratuit, în principiu în intervalul de doi ani prevăzut de lege, cu excepția sponsorizărilor în scop umanitar;
- operațiuni în care prestația debitorului depășește vădit ceea ce a primit, efectuate în cele șase luni anterioare deschiderii procedurii;
- anumite transferuri către creditori, constituiri de preferințe ori plăți anticipate, pentru care legea prevede un interval de șase luni și condiții specifice;
- acte sau obligații asumate cu intenția de a ascunde ori întârzia starea de insolvență sau de a frauda un creditor, în condițiile și intervalul stabilite de text;
- anumite operațiuni încheiate în cei doi ani anteriori cu persoane aflate în raporturi juridice relevante cu debitorul, potrivit art. 117 alin. (4).
Termenul se calculează prin raportare la data deschiderii procedurii și la ipoteza legală concretă. Legea instituie o prezumție relativă de fraudă numai pentru actele și operațiunile indicate la art. 117 alin. (2); nu este o prezumție generală pentru orice contract încheiat în „perioada suspectă”. Potrivit art. 119, nu se poate cere anularea unui act patrimonial efectuat în cursul desfășurării normale a activității curente a debitorului.
Cine poate introduce acțiunea și până când
Acțiunea specială se introduce la judecătorul-sindic. Regula este ca administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar să o formuleze în termen de un an de la expirarea termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut de art. 97, dar nu mai târziu de 16 luni de la deschiderea procedurii.
Dacă practicianul în insolvență nu introduce acțiunea, art. 118 permite comitetului creditorilor să o formuleze. O poate introduce și creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Calculul termenelor și verificarea calității procesuale trebuie făcute pe baza actelor și datelor concrete din dosar.
Ce trebuie analizat și probat
Înaintea unei acțiuni trebuie identificate actul, data lui, părțile, bunurile sau prestațiile transferate și temeiul legal invocat. Pot fi relevante:
- contractul și anexele, documentele de plată și dovada executării prestațiilor;
- valoarea de piață a bunurilor și raportul dintre prestațiile părților;
- registrul acționarilor, structura de control și legăturile dintre debitor și cocontractant;
- situațiile financiare, evidențele contabile, corespondența și hotărârile organelor societare;
- cronologia operațiunii în raport cu apariția dificultăților financiare și deschiderea procedurii;
- împrejurările privind buna-credință a dobânditorului și cunoașterea situației debitorului.
În funcție de categoria legală, unele elemente sunt prezumate relativ, iar în alte situații intenția ori prejudiciul trebuie argumentate prin probe. O analiză contabilă sau o evaluare poate ajuta la stabilirea valorilor și fluxurilor, dar nu înlocuiește verificarea tuturor condițiilor juridice.
Efectele admiterii cererii
Dacă acțiunea este admisă, părțile sunt repuse în situația anterioară, iar sarcinile existente la data transferului pot fi reînscrise potrivit legii. Terțul dobânditor poate fi obligat să restituie bunul sau, dacă restituirea nu este posibilă, valoarea stabilită conform art. 120.
Legea tratează distinct terțul de bună-credință și pe cel de rea-credință. Terțul de bună-credință care restituie bunul ori valoarea poate avea o creanță împotriva averii debitorului în condițiile art. 120; reaua-credință trebuie dovedită și schimbă întinderea drepturilor la restituire și distribuire. Pentru subdobânditor, art. 121 cere condiții suplimentare, inclusiv ca acesta să nu fi plătit valoarea corespunzătoare și să fi cunoscut ori să fi trebuit să cunoască riscul anulării transferului inițial.
Acțiunea de anulare nu este aceeași cu atragerea răspunderii
Acțiunea prevăzută de art. 117 urmărește anularea unor acte ale debitorului și readucerea bunului sau valorii în averea acestuia, în beneficiul procedurii colective. Acțiunea de atragere a răspunderii prevăzută de art. 169 are alt obiect și alte condiții: privește persoane care au contribuit, prin faptele enumerate de lege, la ajungerea debitorului în insolvență. Cele două remedii nu trebuie confundate; temeiul și probele se aleg în funcție de situația de fapt.
Concluzie
Pentru a evalua anularea unui act în insolvență trebuie stabilite categoria legală, perioada aplicabilă, termenul acțiunii, persoana care o poate introduce, probele privind prejudiciul sau frauda și efectele asupra terților. O tranzacție obișnuită nu devine anulabilă doar pentru că a precedat insolvența; analiza depinde de documente, cronologie și condițiile precise din Legea nr. 85/2014.
Material informativ, raportat la forma consolidată a legii consultată la data actualizării. Într-un dosar concret trebuie verificată legea aplicabilă în timp și actele din procedura respectivă.
