Revocarea este mecanismul prin care o măsură preventivă încetează înainte de termenul ei, fiind „tăiată” de organul judiciar, pentru că nu mai are justificare legală.
Regula de bază este în art. 242 alin. (1) CPP: măsura preventivă „se revocă” din oficiu sau la cerere atunci când:
-(i) au încetat temeiurile care au determinat-o sau
-(ii) au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii. Pentru reținere și arestare preventivă, revocarea implică punerea în libertate, dacă persoana nu este arestată în altă cauză.
În practică, „au încetat temeiurile” înseamnă că riscul concret care justifica arestarea (sustragere, influențare, presiuni, recidivă procesuală ori „pericol pentru ordinea publică” în sensul art. 223 alin. (2)) nu mai este actual și nici nu mai poate fi prevenit rezonabil doar prin privare de libertate; iar „împrejurări noi” pot include situații care arată că măsura a devenit nelegală în context (de exemplu, apar elemente care infirmă premisa probatorie sau care arată că nu mai sunt îndeplinite condițiile de legalitate ale luării/menținerii, inclusiv cerințele de necesitate/proporționalitate din art. 202).
Trebuie distins între revocare și înlocuire. Dacă temeiurile nu au „dispărut”, dar măsura privativă de libertate nu mai este necesară în aceeași intensitate, art. 242 alin. (2) permite înlocuirea cu o măsură mai ușoară (de exemplu, control judiciar), dacă aceasta este suficientă pentru scopul din art. 202 alin. (1), după evaluarea împrejurărilor concrete și a conduitei procesuale. Invers, art. 242 alin. (3) permite înlocuirea cu o măsură mai grea dacă este necesar.
Revocarea/înlocuirea nu este doar „la cerere”. Codul impune și verificări periodice din oficiu: judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii și dispune revocarea dacă au încetat temeiurile sau apar împrejurări noi care arată nelegalitatea; pe parcurs, verifică periodic (cel târziu la 30 de zile pentru arestare preventivă/arest la domiciliu). În cursul judecății, instanța verifică periodic (cel târziu la 60 de zile) dacă mai subzistă temeiurile și poate dispune revocarea în aceleași coordonate.
În paralel cu revocarea, există și încetarea de drept (adică automată, prin efectul legii) a măsurilor preventive, de exemplu la expirarea termenelor/duratei maxime, la anumite soluții de netrimitere/achitare/încetare, la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare etc; organul judiciar doar constată încetarea de drept și dispune punerea în libertate, dacă este cazul. Pentru arestarea preventivă, durata totală în primă instanță este limitată de art. 239 (inclusiv plafonul de 5 ani), ceea ce funcționează ca un „capăt de drum” independent de discuția temeiurilor.
Procedural, cererea de revocare/înlocuire se soluționează cu citarea inculpatului; când acesta este prezent, se ascultă obligatoriu, asistența juridică și participarea procurorului sunt obligatorii (în parametrii art. 242).
