Într-un litigiu comercial, o măsură provizorie poate păstra bunurile sau situația de fapt până când instanța soluționează cererea principală. Sechestrul asigurător, poprirea asigurătorie și ordonanța președințială au scopuri și condiții diferite. Alegerea depinde de dreptul invocat, riscul concret și rezultatul temporar cerut; măsura nu înlocuiește hotărârea pe fond.

Sechestrul asigurător: conservarea bunurilor

Sechestrul asigurător indisponibilizează bunuri urmăribile ale debitorului pentru ca o eventuală creanță bănească să poată fi valorificată dacă reclamantul câștigă procesul. Măsura nu vinde bunurile și nu înseamnă că instanța a stabilit definitiv existența datoriei.

Potrivit art. 953 Cod de procedură civilă, creditorul fără titlu executoriu poate cere măsura în condițiile legii. Regula privește creanța constatată în scris și exigibilă, împreună cu dovada introducerii acțiunii. Pentru creanțe care nu sunt constatate în scris sau nu au ajuns la scadență, Codul prevede condiții suplimentare, inclusiv justificarea riscului și, după caz, cauțiune. Cerințele exacte trebuie raportate la textul actual al articolului și la situația creanței.

Cererea se adresează instanței competente să judece procesul în primă instanță. Instanța stabilește întinderea măsurii și poate fixa cauțiune. Sechestrul este pus în executare de executorul judecătoresc, iar bunurile indisponibilizate nu pot fi valorificate ca și cum măsura ar fi deja o executare definitivă. Debitorul poate solicita ridicarea sechestrului în cazurile prevăzute de lege, inclusiv dacă oferă o garanție îndestulătoare.

Poprirea asigurătorie: sume și creanțe datorate de terți

Poprirea asigurătorie urmărește conservarea sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale pe care un terț le datorează debitorului, în condițiile art. 970–971 Cod de procedură civilă. Ea urmează, în mod corespunzător, reguli similare sechestrului asigurător. Nu se confundă cu poprirea din executarea silită: măsura asigurătorie conservă bunurile, pe când poprirea executorie se folosește pentru realizarea unei creanțe în baza unui titlu executoriu.

Ordonanța președințială: o măsură urgentă și vremelnică

Art. 997 Cod de procedură civilă permite instanței să dispună măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara ori înlăturarea piedicilor ivite la executare. Reclamantul trebuie să arate urgența și aparența dreptului, iar măsura trebuie să fie vremelnică. Instanța nu poate soluționa pe această cale litigiul în fond și nici dispune o măsură care ar face imposibilă restabilirea situației de fapt.

Ordonanța poate fi cerută și când procesul pe fond este deja în curs. Este potrivită pentru o intervenție temporară asupra unei conduite ori situații concrete, dacă sunt îndeplinite condițiile legale; nu este o scurtătură pentru obținerea anticipată a rezultatului final al procesului. Încheierea și căile de atac se verifică potrivit regulilor speciale aplicabile.

Cum alegi măsura și ce pregătești

  • pentru conservarea bunurilor debitorului în vederea unei creanțe bănești, analizează sechestrul asigurător;
  • pentru bani ori creanțe datorate debitorului de o bancă sau de alți terți, verifică poprirea asigurătorie și cerințele specifice;
  • pentru oprirea temporară a unei conduite sau păstrarea unei situații, analizează ordonanța președințială și probează urgența, aparența dreptului și caracterul reversibil al măsurii.

Adună contractele, facturile, notificările, corespondența, dovezile scadenței și probele riscului invocat. Arată ce măsură ceri, ce drept protejează și de ce este proporțională. Formularea cererii, instanța competentă, cauțiunea și termenele depind de natura litigiului și de actele concrete.

Sursă oficială: Codul de procedură civilă, art. 952–971 și art. 997–1.002.

Material informativ, nu consultanță juridică individuală. Condițiile și procedura trebuie verificate în raport cu forma actuală a legii și cu situația concretă.